Sunt vegetarian/ă, cum îmi aleg un partener?

Sursa Foto: today.comIubirea, adesea trece prin stomac, prin cap, când cel mai mult ar trebui să treacă prin inimă. Ce vreau să spun? Doresc să subliniez cum intervine raționalul atunci când ne aflăm în fața situației de a alege un partener de viață, care este diferit de noi în mai multe privințe. Ce ne facem când unele convingeri pe care le avem sunt total diferite?

Sunt vegetarian/ă, cum îmi aleg partenerul de viață? Sunt vegan/ă, pot sta lângă o persoană care consumă carne, contrar convingerilor mele? Sunt doar două întrebări esențiale pe care ni le punem atunci când pică cu tronc o persoană un pic mai diferită de noi (cu siguranță suntem toți diferiți, aici însă subliniem diferențele majore).

Am întâlnit un prieten vegetarian care îmi povestea că în jurului sunt mai multe fete drăguțe și că la un moment dat se gândește să o aleagă pe una. Am început să analizăm opțiunile: Miranda, e ok (puzderie de atribute), dar (eternul dar când nu suntem mulțumiți de noi înșine și de alții), Francesca, e draguță (altă serie de atribute), dar …., Adeline atribute peste atribute, dar nu aș avea cu ea niciodată o relație. De ce? îl întreb eu. Încă mai consumă carne! spune el. Am rămas surprinsă pentru că îl consideram un bărbat foarte deschis. După care am realizat că ar exista anumite diferențe majore: una dintre ele fiind ispita culinară zilnică.

Vom mai vorbi despre relațiile de cuplu și despre parteneri care au un stil de viață culinar diferit. Sunt multe subiecte interesante pe care îmi doresc să le dezbat cu voi. Până atunci mi-ar plăcea să aud poveștile voastre legate de parteneri care încă mai consumă carne sau de situații asemănătoare la întâlniri.

Poți să îmi scrii povestea ta mai jos într-un comment, pe Twitter sau pe Facebook!

Advertisements

7 thoughts on “Sunt vegetarian/ă, cum îmi aleg un partener?

  1. Pare sa lipseasca o parte din articol.
    Va impartasesc situatia mea: sunt vegetariana de 5 ani, mananc raw cam 50% zilnic de vreo jumatate de an si am un prieten omnivor. El sta in alta tara, ne vedem cam o data pe luna, in weekend. Dar vara trecuta a stat mai mult de o luna cu mine. In perioada cat a stat cu mine a mancat la fel ca mine si asa se intampla de fiecare data cand vine; e constient ca e sanatoasa aceasta alimentatie. In rest, mananca normal, carne si alte cele, doar ca e mai atent acum cu hrana, consuma mai putine mezeluri si mai multe fructe si legume. Eu cred ca trebuie sa le dam timp sa realizeze singuri (eu n-am pus presiune asupra lui, doar i-am sugerat sa evite mezelurile) de ce sa aleaga acest stil de viata, sa ia decizia singuri, iar daca raman in continuare omnivori, cred ca totusi vor alege sa consume mai putine produse animale. Acum nu stiu ce sa spun daca as alege sa ma casatoresc cu cineva omnivor, daca as judeca altfel situatia. Poate da, poate nu.

  2. Întrebare: Sunt vegetariană, cum îmi aleg un partener?
    Răspuns: Greu!

    Am o mare, maaaaare rugăminte la tine (şi cred că sunt în asentimentul multora): schimbă şi tu fontul acesta! Chiar cu riscul de a te supăra din start îţi spun că este oribil. Tema e frumoasă, fontul e de vină.

    Mulţumesc.

  3. prietenul vegetarian vrea sa ii faca unei domnisoare (cu aceleasi cnvingeri, desigur) marea onoare de a se gandi sa o aleaga… minunat… sublim

  4. Imi cer scuze. Partial ai dreptate (nu am fost atent): tema vine cu fontul prestabilit.
    Insa eu am Google Chrome cu setarea pentru fontul dat de site si raman la parerea ca se vede oribil, dar mai am si Mozilla Firefox cu fonturile prestabilite de mine. E posibil sa ai aceste setari in browserul tau si sa nu stii, de fapt, cum se vede site-ul in realitate. Intreaba un specialist! Eu am facut print screen, ca sa intelegi diferenta. Daca nu gasesc o adresa de email, o sa le pun pe contul de FB.

    Numai bine! Si ma scuzi ca te deranjez cu chestii de-astea…

  5. Buna.
    Si eu sunt vegetariana, dar nu fac caz din asta. Ba chiar, de cele mai multe ori, cand ma intreaba lumea de ce nu mananc carne, spun simplu ca..nu-mi place. E greu sa le explici oamenilor unele lucruri si oricum..nu incerc sa fac pe nimeni sa ma urmeze. Fiecare cu alegerile lui. Ma mai supar cand se sugereaza ca n-as manca () carne ca sa nu ma ingras (?) sau doar pentru a fi interesanta ( iar ?). Dar..asa-s oamenii. Tre` acceptati. Sotului meu si fiicei mele le gatesc carne,n-am nicio problema. Mi se mai intoarce stomacul cateodata, dar nu fac caz. Nu inteleg partea cu “ispita”.. mi-e greata de carne, nici nu imi pot imagina ca stomacul meu ar mai digera-o..Nu simt nicio clipa vreo pofta de carne. Asadar, partenerul mi-e ales dupa alte criterii… Nu ma deranjeaza ca mananca carne si nu incerc sa schimb mentalitatea nimanui. Eu sunt multumita cu mine si cu alegerile mele.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s