10 motive să vii la protest pentru Salvarea Roșiei Montană

tangoNu știam nimic până acum două săptămâni de ce protestează Romania pentru Salvarea Roșiei Montane. Am scris pe blog un material și mi s-a trezit curiozitatea. Vroiam să aflu ce e cu Roșia Montană? De ce oamenii ies în stradă și nu vin cu soluții alternative pentru locuitorii Roșiei Montane? Susțineam atunci și susțin și acum că faptele sunt cele care vorbesc! Doar prin fapte poți schimba ceva. Ceea ce am aflat a fost șocant pentru mine! Pe Roșia Montană este pus un monopol industrial, adică singura activitate care se poate desfășura în zonă este mineritul! Nu tu turism, nu tu fabrici, nu tu nimic, nici măcar un boutique Iubim Și Gătim nu pot deschide.

Și m-am revoltat! De atunci merg la protest aproape în fiecare zi, indiferent dacă mă aflu în București sau nu. Îți dau 10 motive pentru care să protestezi și TU pentru Salvarea Roșiei Montană:

  1. Roșia Montană este pământ românesc, iar toate roadele și zăcămintele aparțin de drept României și poporului român! Nu îi putem lăsa pe alții să ne fure aurul!
  2. Roșia Montană este pusă sub un monopol industrial, se poate face doar minerit în zonă. Cere scoaterea acestui monopol pentru a atrage noi investitori!
  3. Exploatarea minieră de la Roșia Montană se face pe baza de cianuri. Noi, copiii noștri, părinții noștri, nepoții noștri merităm un mediu sănătos în care să trăim! Cerem interzicerea exploatării cu cianuri pe tot teritoriul României!
  4. Poporul român nu mai poate fi manipulat! Nu te mai lăsa considerat prost, incult și sărac!
  5. Guvernanții României trebuie să știe că PUTEREA aparține poporului și că dorința  noastră este cea mai importantă!
  6. Protestele nu sunt violente. Oamenii sunt pașnici, știu ce cer și își respectă semenii participanți la protest. Nici manipulările autorităților nu mai țin. Când un protestatar este violent, toată lumea se așează la pământ. Astfel, el poate fi identificat ușor de jandarmi și imobilizat!
  7. Legislația nu poate fi făcută după bunul plac al unei corporații. Noi suntem beneficiarii legilor! Nu corporația face legislația!
  8. Roșia Montană este un loc cu o energie deosebită! Clădirile sunt monumente istorice! Roșia Montană trebuie  să intre sub protecția UNESCO!
  9. Cultura este la mare cinste în strada! Diverse manifestări culturale au loc în timpul protestelor cum ar fi tango, street dance, pictura sau teatru de stradă. Vrem cultură, nu cianură! Atmosfera este una diferită de cea a protestelor clasice, unde totă lumea înjură și vine să își verse ura!
  10. Să agăți ceva! :))). Stiu, sună amuzant, dar e adevărat! La proteste am văzut cei mai frumoși români din viața mea. Nu am crezut vreodată că bărbații români sunt atât de frumoși. Întrebarea mea e unde stau ascunși ziua? De fete nu mai vorbesc, toate sunt frumoase și luminoase. Și nu sunt singura de această părere! Foarte multe persoane împart aceeași credință!

Noi, toți cei care susținem Roșia Montană suntem oameni deștepți, frumoși, cu educație și bune maniere. Și sunt sigură că mai sunt mulți ca noi care nu au înțeles încă de ce protestăm pentru Salvarea Roșiei Montane! Sper că prin acest articol v-am adus motive suficient de bune să vă IMPLICAȚI în societatea românească activ, spre binele nostru, al românilor!

Sănătate și succes!

Florentina Consilier în Nutriție și Wellness

PS: Nu uita să dai SHARE pe  Facebook și Twitter  și să vii la PROTEST!

Advertisements

10 thoughts on “10 motive să vii la protest pentru Salvarea Roșiei Montană

  1. sunt zece motive! un decalog bun de luat in considerare si de luat aminte! am citit mai intai in viteza si m-am intors citind apoi cu atentie! draga Florentina Consilier în Nutriție și Wellness mi-ai adus aminte ca romanii sunt si frumosi, la chip, la suflet, la fapte; vedem padurea si uitam copacii! multumesc pentru aceasta marturisire de credinta romaneasca dar si pentru marturia ca Romania este si ea frumoasa, ca si poporul care o locuieste! voi posta pe pagina mea de FB cu mare bucurie acest articol! sa stii ca voi fi si eu acolo, cu voi, seara de seara, daca nu fizic dar cu inima da; si e un da mare! felicitari…si sa stii ca ai dreptate: si eu am vazut ca barbatii romanii sunt frumosi, la fel cum si fetele sunt minunate! felicitari pentru sinceritatea si seninatatea cuvintelor tale!

  2. FlorentinaGionea , felicitari pentru acuratete si sensibilitate Articolului este bun ,cu tine alaturi si altii ca tine formam o noua Romania asa cum o visam cu totii cu romani frumosi femei si barbati ce se opun RAULUI ce triunfa .

  3. Este evident ca toti cei prezenti sunt frumosi. Frumusetea vine din interior. Ca sa sustii o clauza fara sa ai vreun interes direct, te face frumos (frumoasa). Ca sa poti manifesta pasnic, pentru un viitor care apartine altora, ca sa te ridici si sa fii impotriva indobitocirii masive, ca sa nu mai permiti sa fii prostit si calcat in picioare te face demn. Iar asta e cea mai de pret bogatie.

  4. In articol nu se vad bine caracterele romanesti t, si s, – ar trebui schimbat fontul sau inlocuit cu versiunile fara diacritice. Articol foarte reusit de altfel.

    • Buna Lorlin si eu tot Chrome folosesc. Nu se vede pentru ca sunt niste setari pe care ar trebui sa le ai in pc facute. SUnt adepta a limbii romane asa cum e! Sper sa se rezolve cumva. Multumesc pentru aprecierea articolului.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s