”Răutăcisme” de vegetarieni! Muahahahaaaa

meatjoke5De mult îmi doream să scriu pe acestă temă. Tuturor ne plac ”răutacismele”. Oricât de buni am fi sau ne-am considera că suntem, tot există o parte din noi care vrea să tachineze sau să râdă de altcineva. Și mintea ta zice: eu sunt bun/ă, nu sunt așa! Toți suntem buni și la fel toți suntem duali, de aceea vă sfătuiesc să lăsați ambele forme din voi să se manifeste.

Noi, vegetarienii suntem de o ”răutate fantastică”! Nu ai decât să mă contrazici! Dar vei vedea în continuare că faptele pe care le relatez sunt cât se poate de adevărate! Și tu ai trecut prin ele și eu am trecut prin ele.  Prima și cea mai mare greșeală pe care o facem este că ne separam în ”noi” (vegetarieni) și ”ei” (mâncătorii de carne). Și noi și ei putem fi în ambele categorii.

Mi-a aduc aminte o discuție cu Mircea, în drum spre Maramureș, în mașină, discutam. De fapt, încercam noi cei trei vegetarieni să îl convingem pe el că e mai bine să mănânci la fel ca noi. Mircea s-a ținut tare pe poziții și mi-a spus: Aici greșiți voi foarte tare Continue reading

Energie în farfurie: ”Cu un bol de supă și o salată am putut să hoinărim vreo 2 ore prin pădurea Snagov”(VIDEO)

Sunt atât de recunoscătoare că am putut să împărtășesc momente așa minunate cu voi! Vă mulțumesc tuturor celor care ați luat parte la Celebrarea Primăverii și la Energie în farfurie!

Am preparat împreună o supă rece de castraveți și o salată colorată și vitaminizată! Mădălina are dreptate când spune că am avut super multă energie! Toți am avut ceva de spus și mă bucur că am avut onoarea să iau masa cu voi. Sper să țineți cont de sfaturile culinare primite și să vă îmbunătățiți viața prin practicarea lor.

PROMIT că următorul atelier Energie în farfurie va dura mai mult, mult mai mult! Și vom avea și desert!!!!

Voi ce care veți participa pe viitor, aveți aici mărturiile primilor participanți (vântul a fost si el cu noi):

Îmbrățișări vă transmit și poze multe pe Facebook! Nu uita sa ne dai LIKE și SHARE!

Mixul de piper și turmeric previne miraculos apariția cancerului la sân

Piperul și turmericul consumate în hrana zilncă reduc semnificativ riscul formării cancerului la sân. Cele două condimente conțin fiecare câte o substanță activă în prevenirea acestui tip de cancer. Prin mixarea lor gradul de eficiență este mult mai mare.Dar să fim mai specifici, curcumina (extrasă din turmeric) și piperina (alcaloid care se găsește în piper) au fost aplicate, în laborator, pe celule extrase din glandele mamare. Reacția imediată a fost reducerea numărului celulelor stem. Cu toate acestea, nu a existat nici o modificare în celulele normale, ele au rămas neafectate și conservate. Testele au fost făcute în cadrul University of Michigan Comprehensive Cancer Center.Implicația este că acești compuși pot viza în mod eficient  și direct celulele potențial problematice și le pot elimina încă din etapele embrionare, înainte ca acestea să crească și să devină o amenințare pentru organism.Curcumina și piperina au toxicitate foarte scăzută și pot fi consumate ca baza, în alimentația de zi cu zi, pentru prevenirea cancerului la sân.

Tot mai mulți medici și organisme abilitate în domeniul sănătății afirmă că orice formă de cancer poate fi prevenită printr-o alimentație corespunzătoare și un stil de viață sănătos. Iubim Și Gătim susține această mișcare prin articolele și rețetele postate.Potrivit studiilor făcute de Universitatea din Michigan, femeile din țările africane sau asiatice suferă mult mai puțin de afecțiuni canceroase. Rata cancerului la sân, în India de exemplu, este foarte mică spre zero.

Personal am un corp sănătos și prefer să îl mențin așa, turmericul și piperul fac parte din alimentația mea. Curând va voi spune mai multe despre efectele miraculoase ale turmericului și ale piperului, plus o reteta simplă cu turmeric si piper!

Sperăm că ți-a plăcut articolul și că ne vei da LIKE, atât pe blog cât și pe Facebook.