Previziuni astrale pentru perioada 21-27 octombrie 2013 făcute de doamna Irene

horoscop1Vă temeţi de lumina reflectoarelor? Sunteţi calculaţi, ordonaţi şi vă feriţi să ieşiţi în evidenţă? Dacă da, urmează zile dificile când tot sistemul dvs de valori va fi puternic zdruncinat şi veţi fi obligaţi să vă autoeducaţi, să vă deconspiraţi şi să vă lăsaţi  în voia sorţii… Opoziţia Neptun-Marte nu este deloc indulgentă cu persoanele statice sau fricoase şi vor fi expuşi toţi cei ce trăiesc în propria lor carapace, fără să le pese de restul Universului.

Vorbim aici de nativii din Berbec, Scorpion, Fecioară, Taur sau Peşti care sunt în prim-planul acestor influenţe şi care vor avea de furcă cu atacuri la persoană sau neadaptare în situaţii de urgenţă.  Ce înseamnă acest lucru? E simplu: viziunea asupra vieţii personale se clătină şi neprevăzutul bate la uşă şi aici vorbim de accidente, catastrofe, violente fizice (verbale) sau comunicare defectuoasă în grup şi sistem ( neînţelegeri în discurs, certuri pe cuvinte prost alese, avertismente în justiţie). Săgetătorii, Leii şi Balanțele vor avea însă o cotă bună şi vor reuşi să-şi recâştige autoritatea şi imaginea, chiar şi în fața adversarilor foarte puternici (aviz politicienilor, dar şi omului de rând). În concluzie, cuvântul-cheie al acestei săptămâni este “curaj” şi numai  învingătorii vor fi câştigătorii acestui interval… Citește tot horoscopul!

Ritualul mesei – Cum să mănânci eficient pentru a beneficia de energia din mâncare? – Seminar

ritual masa

Nu am avut timp să iau micul dejun! Am uitat de gustarea de dimineață! Azi am uitat să mănânc! Doar când ajung seara târziu acasă, mai apuc să mănânc ceva și mă  bag la somn!

Aceste afirmații le auzim zilnic de la colegi, rude, prieteni și de ce nu le rostim chiar noi. Însă vine un moment în care conștientizăm că modul în care ne alimentăm nu este unul sănătos și vrem să schimbăm ceva. Schimbarea se produce greu pentru că deja obiceiul de a sări mesele și de mânca pe fugă s-a instalat. Dar niciodată nu e prea târziu să ne schimbăm obiceiurile alimentare!

Așa că marți, 15 octombrie ora 19.00, vă invit în cadrul primului seminar din Programul Wellness Tricks: ”Ritualul mesei – Cum sa mănânci eficient pentru a beneficia de energia din mâncare?” la Centrul Forța Vieții din București. Continue reading