Previziuni astrale pentru perioada 28 octombrie – 2 noimebrie 2013 făcute de doamna Irene

horoscop1Retrogradarea a trei mari planete (Mercur, Uranus şi Neptun în Scorpion, Berbec şi Peşti) înăspreşte şi asupreşte atât condiţia omului de rând, cât şi adaptarea celor care nu au grija zilei de mâine. În contextul general, deteriorarea aspectului în cauză duce la apariţia unor noi stresuri cotidiene (conflictele se adâncesc, grijile se acumulează şi tensiunile dau naştere unor războaie, în cel mai dur înţeles al cuvântului).

Dacă până ieri nicio provocare nu reuşea să vă scoată din sărite, de astăzi situaţia se schimbă radical şi înlocuiţi flamura păcii cu securea luptelor adânci. Nu este o exagerare, veţi observa cum ura, invidia, ranchiunaşi scandalul se strecoară uşurel în casa şi-n ambientul personal şi nu mulţi vor reuşi să se desprindă de influenţele acute şi acide ale acestui interval.

Şi cei mai răbdători (şi aici ne referim la Leu, Gemeni, Rac sau Capricorn) vor suferi angoase şi crize de nervi şi vă sfătuim să trataţi cu grijă orice “picătură chinezească”, există riscul unor cedări nervoase în toată regula ( atenţie la consumul de antidepresive şi la reacţiile celor tineri!).  Trei semne  sunt în afara oricărui pericol ( Balanţa, Fecioara şi Săgetătorul), acestea vor face notă discordantă şi se vor bucura de clipe relaxante, frumoase şi senine, în contradicţie cu haosul din horoscopul acestei săptămâni. Ce-ar fi de adăugat? Nu forţaţi mâna destinului, mulţumiţi-vă cu puţin şi amintiţi-vă că “întotdeauna există loc şi de mai rău”.

BERBEC… Continue Reading.

Previziuni astrale pentru perioada 21-27 octombrie 2013 făcute de doamna Irene

horoscop1Vă temeţi de lumina reflectoarelor? Sunteţi calculaţi, ordonaţi şi vă feriţi să ieşiţi în evidenţă? Dacă da, urmează zile dificile când tot sistemul dvs de valori va fi puternic zdruncinat şi veţi fi obligaţi să vă autoeducaţi, să vă deconspiraţi şi să vă lăsaţi  în voia sorţii… Opoziţia Neptun-Marte nu este deloc indulgentă cu persoanele statice sau fricoase şi vor fi expuşi toţi cei ce trăiesc în propria lor carapace, fără să le pese de restul Universului.

Vorbim aici de nativii din Berbec, Scorpion, Fecioară, Taur sau Peşti care sunt în prim-planul acestor influenţe şi care vor avea de furcă cu atacuri la persoană sau neadaptare în situaţii de urgenţă.  Ce înseamnă acest lucru? E simplu: viziunea asupra vieţii personale se clătină şi neprevăzutul bate la uşă şi aici vorbim de accidente, catastrofe, violente fizice (verbale) sau comunicare defectuoasă în grup şi sistem ( neînţelegeri în discurs, certuri pe cuvinte prost alese, avertismente în justiţie). Săgetătorii, Leii şi Balanțele vor avea însă o cotă bună şi vor reuşi să-şi recâştige autoritatea şi imaginea, chiar şi în fața adversarilor foarte puternici (aviz politicienilor, dar şi omului de rând). În concluzie, cuvântul-cheie al acestei săptămâni este “curaj” şi numai  învingătorii vor fi câştigătorii acestui interval… Citește tot horoscopul!