Previziuni astrale pentru perioada 9-15 decembrie 2013 făcute de doamna Irene

zodii_balantaApa şi Pământul schimbă, spală şi învolburează energii telurice şi  ancestrale, ascunse în colţuri întunecate ale minţii, conştiinţei şi psihicului uman. Retrogradarea lui Jupiter în Rac şi a lui Uranus (în genere) reconsideră şi redistribuie echilibrul emoţional, fizic şi moral şi mulţi dintre noi vom fi la mâna unui joc astral extrem de dubios. Racii, Peştii, Capricornii, Fecioarele, Balanţele şi Taurii vor simţi acute dezechilibre nervoase, hormonale şi vor fi asaltaţi de schimbări bruşte de atitudine, frig sau oboseală cronică, probleme de circulaţie sau metabolism, lipsa unei concentrări la învăţat (studiu) şi în activităţile cu cifre şi cerinţe exacte. Ar fi bine că în aceste zile să beţi multe lichide, să luaţi vitamine (C, Fe, A, complex de B-uri) şi să se mergeţi mult pe jos (dacă-i posibil). Bebeluşii şi copiii cu vârste până-n 7 ani trebuie supravegheaţi la primii paşi, ţinuţi departe de ape curgătoare, piscine sau chiar căzi de baie (pericol de înnec şi accident cu sufocare la adâncime) şi alimentaţi mai uşor şi mai sănătos ca-n alte săptămâni. Atenţie şi la îmbrăcăminte, nu-i ţineţi în curent (umezeală) şi acoperiţi-le extremităţile (cap,mâini, picioare) cu ţesături moi, calde, naturale. Leii, Scorpionii, Săgetătorii şi Berbecii par ceva mai adaptaţi şi rezistă cu brio efervescentei intervalului cu avertizarea că există un risc terestru asupra celor care lucrează pe sol, subsol sau la înălţime (constructori, agricultori, mineri şi arheologi, aviatori sau alpinişti industriali). Nu înseamnă că vă pândeşte ghinionul, ci doar că trebuie să fiţi mai prudenţi, mai atenţi pe unde şi cum călcaţi (pericole de înţepături, tăieri, muşcături de insecte veninoase) şi să respectaţi întocmai instrucţiunile pentru protecţia muncii sau cele de călătorie (cazul nativilor care pleacă în excursii).

BERBEC

O propunere interesantă se iveşte din senin  şi veţi fi tentat(ă) să luaţi oferta în calcul. Speranţele apar precum firavii ghiocei de sub zăpadă şi Continue Reading!

Advertisements

Scorpionii și dieta stimulativă sexual

ScorpionScorpionii sunt considerați ”nebuanticii” zodiacului. Energia lor sexuală (creatoare) este foarte puternică și de aceea consumul și manifestarea cântărește foarte mult în viața de zi cu zi. Datorită acestei energii sexuale puternice, scorpionii pot avea capacitatea de a evolua spiritual foarte repede dacă își găsesc practica de sublimare a energiei. Energia sexuală este energie creatoare care se poate manifesta pe toate planurile fizic, material, mental, profesional, social etc. Această energie se stimulează inclusiv prin alimentație.

Dieta care stimulează energia sexuală- creatoare este  dieta Continue reading

Previziuni astrale pentru perioada 28 octombrie – 2 noimebrie 2013 făcute de doamna Irene

horoscop1Retrogradarea a trei mari planete (Mercur, Uranus şi Neptun în Scorpion, Berbec şi Peşti) înăspreşte şi asupreşte atât condiţia omului de rând, cât şi adaptarea celor care nu au grija zilei de mâine. În contextul general, deteriorarea aspectului în cauză duce la apariţia unor noi stresuri cotidiene (conflictele se adâncesc, grijile se acumulează şi tensiunile dau naştere unor războaie, în cel mai dur înţeles al cuvântului).

Dacă până ieri nicio provocare nu reuşea să vă scoată din sărite, de astăzi situaţia se schimbă radical şi înlocuiţi flamura păcii cu securea luptelor adânci. Nu este o exagerare, veţi observa cum ura, invidia, ranchiunaşi scandalul se strecoară uşurel în casa şi-n ambientul personal şi nu mulţi vor reuşi să se desprindă de influenţele acute şi acide ale acestui interval.

Şi cei mai răbdători (şi aici ne referim la Leu, Gemeni, Rac sau Capricorn) vor suferi angoase şi crize de nervi şi vă sfătuim să trataţi cu grijă orice “picătură chinezească”, există riscul unor cedări nervoase în toată regula ( atenţie la consumul de antidepresive şi la reacţiile celor tineri!).  Trei semne  sunt în afara oricărui pericol ( Balanţa, Fecioara şi Săgetătorul), acestea vor face notă discordantă şi se vor bucura de clipe relaxante, frumoase şi senine, în contradicţie cu haosul din horoscopul acestei săptămâni. Ce-ar fi de adăugat? Nu forţaţi mâna destinului, mulţumiţi-vă cu puţin şi amintiţi-vă că “întotdeauna există loc şi de mai rău”.

BERBEC… Continue Reading.

Alimentația pentru zodia Balanță – atenție la dulciuri și la grăsimile saturate!

zodii_balantaAm ajuns în zodia Balanță! O zodie dulce aș spune eu! Balanțele sunt înnebunite după dulciuri și după tot ce înseamnă grăsimi. În general, le aleg pe cele saturate (nesănătoase). Lucru ce devine total în defavoarea lor și care se cunoaște cu preponderență după vârsta de 45 de ani.

Zodia balanță se caracterizează printr-un corp, zvelt, cu forme mai rotunjite în partea de sus a trunchiului (umeri, piept). Ca și zone ce ar trebui protejate sau zonele riscante sunt: deasupra plexului, piept, gât, față, umeri, brațe. Deci se îngrașă foarte ușor în aceste zone, la care se adaugă șoldurile și fesele. Metabolismul lor este destul de scăzut, datorită aportului de dulciuri și grăsimi, iar legumele și fructele pot face minuni.

Ca și probleme de sănătate nativii din zodia Balanță  se confruntă Continue reading

Gemenii, nativii care au nevoie de o alimentație energetică

Sursa Foto: imagineamea.info

Sursa Foto: imagineamea.info

Nativii din zodia Gemeni au o viață activă. Ziua lor începe devreme și se termină seara târziu. Pe parcursul zilei sunt activi, agitați și nervoși. E în firea lor să realizeze cât mai multe lucruri. Adesea sar peste mese sau mănâncă pe fugă alimente cu o valoare nutritivă scăzută și care taie pofta de mâncare.

Nu e de mirare să-i vezi mâncând pălcinte, hamburgeri, covrigi și pateuri de la colțul străzii. Și de aici pornesc  problemele digestive, motiv pentru care principală recomandare este să se disciplineze și să stea la masă măcar zece minute. Pasul 2 este  să renunțe la alimentele și băuturile ce nu au nici o calitate nutritivă, dar care le tăie pofta de mâncare și să le aleagă îndeosebi pe cele cu un aport însemnat de vitamine. Continue reading